Conversatie despre afectiuni

Sa-i spunem Ana(generalist). Are cam un metru cinzeci, o constitutie fragila, parul canepiu si o privire pierduta de savant a carui minte parca nu vrea sa plece din laborator. Desi a stat la noi tot weekendul trecut, am avut senzatia ca si-a lasat mintisoara acolo unde si-a agatat in cui si halatul alb – la Yale. Ana este cercetator la Yale University si studiaza mecanismele imunologice ale organismului uman. Din laboratoare ca cel in care lucreaza ea (Yale fiind nu doar o universitate din Ivy League, locul unde s-au scolit Hillary Clinton sau George W. Bush, dar avand si una dintre cele mai performante scoli de medicina de pe planeta) au iesit multe dintre medicamentele care le prelungesc viata bolnavilor de SIDA.

Ca orice lucru de pe pamantul asta si cercetarea costa. Asa se face ca desi in Africa, unde se moare pe capete de SIDA, virusul HIV a mutat intr-o alta forma (“asta e cea mai nenorocita treaba cu virusul asta”), cercetarea cauta remedii doar impotriva formei virusului din tarile, hai sa le spunem, bogate. “Citeam intr-un articol din „Science“ ca e ca si cum am sta sub un glob de sticla”, imi spune Ana. “Adica in Europa, in SUA, in Japonia, in tarile care isi permit sa finanteze cercetarea care iata, a inregistrat progrese fantastice in ultimii 10 ani, pericolul african este vazut ca fiind undeva pe Luna, mult prea departe pentru a genera ingrijorare.” Ii spun ca inteleg unde “bate”. Prin migratie economica, prin casatorie, prin evenimente precum Campionatul Mondial de Fotbal, virusul care secera africanii cu miile trece oceanul catre continentele bogate. Azi, un kenyan infectat se indragosteste de o nemtoaica, maine un altul vine la fratele lui care e la studii in Norvegia si asa virusul se raspandeste. Cine stie cate persoane proaspat infectate au purtat cu ele avioanele care au dus acasa microbistii europeni din Africa de Sud? “Probabil ca daca tarile din Africa ar avea bani pentru medicamente, companiile de medicamente ar finanta cercetari si pentru virusii de acolo”, spune ganditoare Ana.

Discutia cu Ana despre HIV si SIDA imi readuce in memorie problema tiganilor, pe care Europa pana sa se trezeasca cu ei pe cap nu i-a considerat o problema. Pe modelul: “Nu-s ai nostri. Ai cui sunt, sa se spele cu ei pe cap”. Dar tiganii au norocul ca sunt cetateni europeni. Le-au aratat vecinilor de continent ca exista mai repede decat o va face virusul african despre care, dupa cate imi zice Ana, cercetatorii inca nu stiu mare lucru. Iar UE cauta solutii pentru aceasta problema. Pe de alta parte, de ce ne-ar pasa noua de Africa? La urma urmei, am putea spune ca suntem norocosi; ne-am nascut pe continentul … potrivit. Daca facem zoom out si incercam sa vedem the big picture, observam ca spre deosebire de Africa, constitutiile tuturor tarilor UE (indiferent de PIB-ul fiecareia dintre ele) le garanteaza cetatenilor acestora dreptul la asistenta medicala. Teoretic asa stau lucrurile … Dar haideti sa vedem cum se traduce in practica asta? Pai se traduce cam asa: in tari ca Romania asistenta medicala inseamna ca trebuie sa vii cu medicamentele, vata si perfuzia de acasa, iar in tari ca Germania nu trebuie sa iti faci astfel de griji. Asistenta medicala si, pe cale de consecinta, speranta de viata tin de PIB-ul fiecarei tari in parte. Cum ar zice Ana: “Viata pe planeta Pamant e pe bani. Indiferent pe ce continent te afli”.

You may also like...