8 lucruri pe care trebuie să le știi despre Casa Pariurilor.

casa pariuriCasa Pariurilor este una dintre cele mai apreciate agenții de pariuri offline (stradale) din România. De-a lungul anilor operatorul de origine croată a știut să-și respecte adepții și să le ofere un serviciu de calitate, bazat în primul rând pe cote foarte bune.

Coeficienții nu au fost mari numai pe parcursul primilor ani petrecuți în piața locală, ci au rămas la fel de ridicați până în zilele noastre. Practic, conducerea acestui operator nu a vrut să păcălească pariorii, aruncându-le o momeală doar ca să-i atragă în primă fază, pentru ca apoi să tragă în jos valoarea cotelor oferite. Pariorii români au nu numai că au observat acest lucru, dar au știut să-l și pună în valoare, rămânând loiali acestui grup internațional.

Îți voi spune 8 lucruri pe care trebuie să le știi despre acest operator, pentru a-ți face o bună idee despre calitatea și poziția sa în piața locală, precizând atât câteva puncte forte, cât și câteva slăbiciuni.

Puncte forte

1. Cotele sunt printre cele mai mari de pe piață – în special cele de pe linia 1X2. Comparând oferta celor de la Casa Pariurilor cu cele mai sonore nume din industrie, am fost plăcut surprins să văd că lupta se dă de la egal la egal. Acest operator este extrem de competitiv în ceea ce privește calitatea cotelor;

2. Aplicațiile pentru mobil și tabletă (Android și iOs) sunt bine-optimizate și oferă foarte multe funcții. Aplicațiile îți permit vizionarea evenimentelor live video, te ajută să găsești agențiile din zonă și să primești notificări pe parcursul desfășurării evenimentelor de pe biletele tale și multe alte lucruri interesante;

Casa Pariurilor Online

3. Poți paria online pe zeci de loterii naționale, continentale și chiar internaționale. Poți juca la Loto Grecia, Polonia, Spania, Italia, SUA, Ungaria, Belgia, Austria, Elveția, Franța, Germania, Slovacia, Slovenia, Irlanda, Hong Kong, Canada, Euro Millions și așa mai departe.

4. Poți depune și retrage bani fără cont bancar și fără taxe, de la oricare dintre cele peste 750 de agenții din țară. Nu trebuie să-ți dai datele cardului pe net și nici să aștepți ca retragerile să-ți fie procesate în funcție de zilele bancare. Poți merge direct în agenți cu buletinul pentru a efectua tranzacții în numerar. Depunerea minimă este de numai 10 RON.

Slăbiciuni

1. Nu există un bonus de bun-venit, însă loialitatea îți va fi răsplătită atunci când te aștepți mai puțin. Casa Pariurilor trimite bonusuri extrem de avantajoase și de ușor de rulat prin e-mail, fără să sune din trâmbițe sau să facă mare tam-tam. Numeroși pariori au dezvăluit pe site-ul https://pariurix.com faptul că au primit bonusuri în mod repetat, în privat, pe adresa de mail;

2. Nu există pariuri de tip handicap asiatic. Nu putem spune că e un capăt de țară, pentru că această lipsă poate fi întâlnită și la case mai mari…

3. Nu există o opțiune de Cash Out. Deși aproape toți operatorii online oferă posibilitatea de a închide pariurile (sau măcar anumite pariuri), agenția încă nu dispune de o astfel de facilitate;

4. Numărul transmisiunilor video oferite este sub medie. Nu vei putea viziona prea multe meciuri live video, însă vei putea paria live pe mare majoritate a meciurilor populare.

You may also like...