Carausii de iluzii

In zilele tale de glorie imi soptesti la ureche ca nu traiesti pe spinarea altuia. Ca poverile sunt devotate umerilor tai si spatelui raspunzator de vina. In zilele tale fermecate de lene imi spui ca sira ce te face mai vertical, nu-I creasta unui val de apa. Dar se crede partea cea mai inalta a masivului ce straluce pe propria-ti cheltuiala. Din cand in cand, privesc cum te smiorcai ca un ametit, lipit de zile caramelizate.

Folosit ca zaharul tos intr-o cofetarie. Unde nimeni nu mai tine cont ca tu esti ingredientul de baza, cand tortul desavarsit gadila impresia vie. Zdruncinand tocul viselor cu iuresul mintii, ne amintim ca suntem niste hamali istoviti. Incarcam si descarcam iluziile pentru niste statui, ce neplatite la timp au incetat sa mai simta. Care murmura ca nu spera, nu cred si nu asteapta. Ca niste forme fara fond, ca niste ierni degerate, veri sufocate.

Specializati in somnul strasnic si indelungat, impovaram oscioarele altora cu toate puseurile planurilor statute. Cu toate tensiunile ce topesc prizele emotiilor, cu toate toanele care tulbura decisiv ultimele dorinte. In zilele tale de glorie esti mandru intr-un suras. Ca nu ai cum sa nu traiesti pe spinarea ta, cand te-a fascinat incovoierea unui dos plat ce nu-ti apartine. Si poate apuci sa mori, tot razand de cocosati, de zbuciumati garboviti prea din timp.

Un motiv in minus sa te indragostesti de camile. La care te uiti piezis, neglijand cate mirajei-ai atarnat de spate. Cate naluci, cate inchipuiri, cate himere, aparente si fictiuni. Dar un motiv in plus sa te dedai veseliei.

Ca, in sfarsit, ti-ai gasit soferul care sa-ti transporte scaparile lumesti. In timp ce tu pari vertebralul savant catarat pe-un stol de realizari. In vreme ce eu, cocosata, voi da mereu pinteni celebralului.

Agatat de constiinta clocita. Ascuns dupa degetul ce-a dirijat  biciul ce-a inrobit  iluzii dulci, in ani acrisori. Sa nu-mi propui niciodatata un schimb. Pentru ca nu m-ar incanta impetitura de curele. Pentru ca-mi iubesc aratura de dromader. Si pentru ca aleg sa traiesc cu iluzia. Ca intr-o zi vei masa salele lumii cotonogite cu indemanarea unui cocosat orb, fara casa si cu vise in chirie.

You may also like...