Comisia Europeană ne dă muzica mai încet în Mp3 Playere

Enervată, probabil, de tinerii nepoliticoși care nu cedează locul în autobuz și care merg peste tot cu căștile-n urechi, Comisia Europeană a cerut introducerea unor noi setări din fabrică pentru playerele audio și telefoanele mobile cu funcție de muzică, așa încât să se respecte nivelul sigur de expunere la zgomot. Conform HotNews, această reglementare vine după ce diferite studii au arătat că mai bine de 10 milioane dintre europeni, persoane care ascultă muzica la volum ridicat, riscă un deficit auditiv ireversibil.

Potrivit reprezentaților Comisiei Europene, aceste setări nu vor fi definitive, utilizatorii putând să revină la volumul ridicat după ce sunt, însă, avertizați de propriul player de pericolele la care se expun. După cum informează specialiștii europeni, utilizarea ”în siguranță” a acestor aparate cu redare audio depinde de timpul de expunere și de nivelul volumului. Astfel, pentru 80 de decibeli, expunerea nu trebuie să depășească 40 de ore pe săptămână, iar pentru 89 de decibeli, 5 ore pe săptămână este maximumul.

Deși această nouă reglementare nu este o lege, ea reprezintă un standard pentru viitoarele playerele audio. Modelele care nu vor respecta recomandarea CE vor trebui supuse unor testări independente costisitoare pentru producători.

smart guess: Mă îndoiesc că printre cei ce ascultă(m) muzica tare, foarte tare și prea tare s-ar afla și oameni care sunt convinși că, deși volumul e la maxim mereu, consecințele medicale nu vor fi neplăcute. Cu oarecare indulgență, această activitate poate fi și ea trecută la capitolul ”vicii care ne plac”. Sperăm doar să nu ne trezim într-o bună zi cu tot felul de fotografii macabre cu afecțiuni ale urechii pe playerele audio.

 

You may also like...