Cum a luat nastere un desert mirific – partea a II -a

Ceva zahăr brun … vă dați voi seama cam cît de dulce vă place să fie tot amestecul …

Pînă aici cred că am mai adăugat incă vreo 5 minute? Mai mult durează scrisul decît pregătitul, mai ales cu toate șțîăăăăăă diacriticele astea … Deci 8. Minute!

Punem totul să fiarbă domol iar apoi scufundă perele în vinul înmiresmat și le lasă preț de vreo jumătate de oră timp în care face ce vrea el! Ce se întîmplă însă dupa această jumătate de oră? A rămas totuși mult vin cu care ce am putea face? Ratatouille știe că există unele gospodine cucoane cărora le place să arunce la gunoi cam tot ce prind ele sub mînă. Asta bineînțeles cînd se rătăcesc prin bucătărie. Le provoacă lor așa o placere intensă, lăuntrică și inexplicabilă. (Bine … asta cu inexplicabilă … sunt multe inexplicabile care totusi se întîmplă!) Ratatouille este însă total împotriva aruncatului la gunoi, el recurge la așa ceva numai cînd respectivul item miroase de cum intra pe poarta sau dacă este acoperit de un strat evident de chestie pufoasă și verde.

Dar și în acest ultim caz, nu trebuie să fie vorba de brînză! Revenind la vin, există două opțiuni: prima ar fi că ce a mai rămas acolo constituie o bază valoroasă pentru un viitor punch foarte gustos. Ratatouille mai pune stafide, diverse nuci, suc și coajă de portocale (acu e voie!), si mai cu seama vodca pentru a compensa pentru alcoolul evaporat si punch-ul e gata! A doua optiune este să îngroașe un pic vinul transformîndu-l într-un sos onctuos sau … decandent cum i-ar spune un chef american. (da’ nu fac ei americanii așa ceva :-Q ) Cu ce-l îngroașă?! Simplu: cu o linguriță rasă de amidon de porumb care probabil că în copilăria lui se chema Zeamil și acum parcă se găsește și sub numele de Maizena.

You may also like...