Greva nationala in Franta

Mai mult de un milion de oameni au protestat ieri pe strazile a peste zece orase din Franta, anunta The Independent. Demonstrantii au scandat impotriva tuturor lucrurilor actuale de pe scena politica interna si internationala, de la criza economica pana la incercarile presedintelui Sarkozy de a miscora statul francez.

Majoritatea celor adunati erau sustinatori ai miscarii de stanga, o ramura proaspat resuscitata a societatii din Hexagon. Lideri ai partidelor Socialist si Comunist s-au alaturat protestelor de strada. Contrar imaginii obisnuite unei astfel de manifestari, demonstrantii nu au fost deloc violenti, avand o atitudine aproape jubilanta.

Aproape 300.000 de oameni au marsaluit pe bulevardele principale ale Parisului, cerand salarii mai mari, slujbe mai sigure si eforturi guvernamentale mai sustinute pentru evitarea recesiunii. Unul dintre sloganurile preferate ale demonstrantilor francezi a fost scandarea (in engleza!!) “Yes, yes, yes, we can!”.

Protestele de ieri au fost cele mai ample din ultimii 14 ani, 1,5 milioane de oameni iesind in strada in 12 orase. Peste tot, presedintele Nicolas Sarkozy a fost ironizat si contestat de demonstranti.

smart guess: Se anunta vremuri grele pentru conducerea Frantei, in special pentru presedintele Sarkozy. Revin la problema mea si ofer inca un exemplu: alti oameni care protesteaza pentru ca nu le convine. 1,5 milioane de oameni. 12 orase. Comunisti, socialisti, capitalisti, de dreapta, de stanga…nu conteaza, oamenii aia au iesit in strada si isi constrang conducatorii sa faca ceva, sa schimbe ceva. Din pacate, doar asa mai ajung conducatorii sa-si respecte alegatorii.

 

You may also like...