La cucaracha, la cucaracha

Cum ati putut constata, eu sunt responsabil cu chestiile iresponsabile pe blogul asta. Stati linistiti ca mi-am luat-o de la CEO coolnewz.info cu virf si indesat pentru faza cu tricourile. Ocazie cu care ii multumesc lui Zaqk pentru sustinerea explicita. Sustinerea tacita din partea voastra, a tuturor, am simtit-o prin legaturi ce nu pot fi descrise in cuvinte 😉 Insa aici lucrurile au stat ceva mai complicat pentru ca era cit p’aci sa nu-mi mai vedeti urma de condei. Dar am recurs la santaj sentimental de genul cu cititorii care au prins drag de mine si ar fi o pierdere pentru insusi Blogul sa nu mai scriu. Asa se face ca inca ma mai vedeti aici.

Si poate nu este o dovada de prudenta din partea mea, dar voi continua astazi intr-o nota similara adica un pic iresponsabila. Cum ar fi reclama la aceasta “Mexican Fiesta” care se intimpla pretutindeni, cind vrei si cind nu vrei. Ma rog, eu vreau cam in permanenta … Dar cica nu e bine! Sa va explic: a oprit acest autobuz rablagit in fata la ditamai hotelul si s-a umplut de turisti, cei mai multi fete palide. Nici bine nu a inchis omu’ usile ca intreg autobuzul, dintr-o hurdubaie ce era s-a transformat (de parca ar fi halit jaratec) intr-o adevarata discoteca. Muzica ritmata data la maxim, neoane, spoturi. Pacat ca poza 01 nu reda si ce se auzea pe acolo.

Odata ajuns in oras muzica si dansul sunt la tot pasul. Jocuri de cuvinte tradeaza profilul barului, iar in fata unui magazin de suveniruri doi tambalagii (poza 03) isi au locul lor rezervat in fiecare seara. Restaurantele sunt si ele pline de acesti mariachi imbracati in costumele lor inconfundabile.

In drum spre casa – acelasi autobuz. Insa boxele au tacut si luminile s-au stins, atentia tuturor fiind captata de acest trubadur pe care-l veti descoperi zabovind putin pe poza 12. Imbibat de margarita si tequila, inspirat de fondul sonor din autobuz, ma indrept impleticit agale catre perna in care sa bag cornul:

La cucaracha, la cucaracha,

ya no puede caminar

porque no tiene, porque le falta

as dos patitas de atrás.

You may also like...