Livezi in amortire

Somn usor. Observ adesea pamantul ochilor tai. A carui culoare se inchide precum poama manita de roua obraznica, pe timp de soare. Somn usor iti spun. Obrazul tau, nectar de piersici parguite cucaie pe-o palma de puf. Lasandu-se masat de-un zambet  fertil. Somn usor sa ai. Genele necizelate de piaptanul osos se incurca, mai sa tunda veghea, de vise. Hibernal sau hamesit, iti cad pleoapele in toropeala. Ca doua pere desprinse de creanga materna.

Ca solzii lenesi scuturati dupa un peste fara vlaga. Somn usor iti soptesc. In urechea atipita, ale carei porti spre constiinta spun rugaciuni spre asurzire. Te schiez cu varful aratatorului bombat. Povarnisul spre gatul tau imi pare o padure stapanita de sufletul unui strigoi.

Un drum spinos de care mi-e frica. Dar al carui flux ma magnetizeaza, ma scoate din minti. Somn usor iti cant. La capataiul buzelor tale, incercate de gustul nepotolit al perelor muscate. Sfidand ghipsul abtinerilor, mi-e foame de casa palmei neunite. Nu-mi pasa ca-I o cosmelie din tesuturi, care incheie targuri, batandu-se cu alte palme. Somn usor, livada dezintereselor mele. Muta, oarba, surda, amortita, te culeg pan’ te trezesti.

Fructele tale au chipul vietii ce se odihneste intr-o toamna tarzie. Somn usor, gutuia serilor mele, marul pauzelor grabite, strugurele mesei imbelsugate. Somn usor, pruna gemurilor neastupate. Somn usor, livada-mprastiata, sa te risipeasca apetitul asteniilor. Am sa am insomnii. Doar cand patul usurarii tale imi va calugari rabdarea. De a-ti murmura somn usor, desi nu dormi in dreapta mea.

P.S. – Acest post este dedicat celor care, des, adorm singuri. Dar mai ales celor care ar vrea sa le spuna “Somn usor”.

You may also like...