Muscel C(l)overFest. Editia (zero)

… a fost pe 29 august intr-un catun de munte, la trei km distanta de orice drum asfaltat.

De ce sa faci un festival de coveruri pe coasta dealului? Am aflat putin din culise: totul a pornit dintr-o “viziune”: U2 cover Maria Tanase. Si in cateva luni ideea “s-a copt”. In catunul dambovitean (Muscel) organizatorii se simt ca acasa. Pajisti sunt destule. Entuziasm exista (si din partea prietenilor). Nitica organizare mai trebuia.

Acum ca am lamurit ideea festivalului, sa va povestesc cum a fost, pe etape.

Drumul: cam o ora jumatate din Bucuresti la Moroeni, satul unde-am parcat masina. Apoi inca trei km de urcat pe jos, pe un drum cu suisuri si coborasuri pe care nu te incumeti decat cu o masina de teren. Sau, cum fac localnicii – cu caruta.

Cele trebuincioase: stiam de pe blogul festivalului – cort, sac de dormit, izopren. Mancare cat pentru o zi (fara excese), apa se gasea la fantana de pe drum.

Inceputul: ne-a intampinat, inca de la intrarea pe pajiste, un miros de ciorba aburinda facuta la ceaun (2,5 lei portia). Abia apoi ne-au intampinat organizatorii de bun venit. Intrarea la festival a fost 15 lei. O suma modica, am zis. Si ni s-a explicat ca e pentru sponsorizarea editiei intai, de la anul. Tot povestind am sorbit ciorba si am urcat mai sus pe pajiste, la locul de campat. De-acolo am putut avea o privire de ansamblu. Nu doar asupra vailor muscelene (merita vazute!), ci si asupra locului faptei.

Organizarea: nota zece pentru profesionalism si inventivitate. Scena montata pe locul cel mai plat al pajistei. In fata ei destul spatiu pentru zbantuit. Vizavi echipa de la sonorizare (cu generator montat) si cortul de bere (2,5 lei paharul). M-am uitat imprejur: vreo 40-50 de corturi (am aflat apoi ca au venit la festival aproape 200 de oameni). Plus vreo 5 masini “indraznete” care urcasera pana sus. Sa nu uit de toaletele (cat se poate de ecologice) – niste gropi anume facute la marginea pajistei 🙂

Cantarea: a inceput pe la 8 seara. Mai intai o trupa intrunita (din cate am inteles) ad-hoc. Un prim cover ezitant, apoi un Phoenix de incalzire (cu fluier, cu tot), Metallica si alte piese celebre. Amatorii fara nume ne-au facut incalzirea mai bine de-o ora. Si chiar au meritat sa fie aplaudati. Au urmat cei de la C.O.D, o trupa tanara din Targoviste, care s-au axat pe AC/DC si le-a iesit bine. Au profitat de ocazie sa ne cante si din repertoriul propriu, dar tot la coveruri publicul s-a bucurat mai mult.

Cea de-a doua trupa, Recycle Bin, a abordat un alt gen. Acorduri indracite de ska punk, dar si influente surprinzatoare care rupeau ritmul. Au inceput cu Timpuri Noi. Normal ca publicul a cantat in cor toate versurile. Normal ca s-a dansat chiar in buza scenei. Pana si “Surprize-surprize” s-a cantat… la misto, desigur. Cu-atata muzica si bere ieftina, n-aveai cum sa nu te distrezi.

In asteptarea “invitatilor speciali” (Marcian Petrescu si Trenul de Noapte) cele doua trupe au pus de-un jam session, si instrumentele lor s-au inteles pe scena. Au mai cantat pana dupa 1 noaptea cand au urcat (abia veniti de pe drum) Marcian&Co. Ne-au tinut treji cu blues-ul, muzicuta si coverurile lor mai bine de doua ore. Publicul s-a ridicat de pe izoprene si s-a apropiat de scena (mai ales fetele). S-a cantat, s-a dansat (a doua zi in fata scenei nu mai era iarba) si iar s-a cantat. Pana pe la 4.

Cantarea s-a incheiat “din off” cu muzici de adio – sau buna dimineata. Bere mai era in butoaie si nu plecase chiar toata lumea la culcare. Unii au stat treji pana soarele a rasarit mult deasupra coamei muntelui si s-a uscat roua pe firul de iarba.

A doua zi: am dat fuga la fantana aflata la vreo 300 de metri. Ne-am mai racorit nitel si-am facut provizii de apa. Unii au ajutat (cum au putut) la treburi: demontat scena, impachetat sculele de la sonorizare, carat butoaie goale de bere, la curatat pajistea (de admirat ca n-a fost asa de mult de adunat de pe jos). Si pana sa ne dezmeticim, a inceput ploaia. Ne-am adapostit pe scena, cu gandul la drumul (prin noroi) pe care il aveam de parcurs la intoarcere. Pana la urma n-a fost asa un supliciu! De altfel cum te-astepti sa fie la un festival de coveruri, sus, intr-un catun de munte?

La plecare: am spus noroc bun organizatorilor care ne-au promis CloverFest, editia I, la anul. Daca fac o suma a festivalului – idee, organizare, sonorizare buna (pana si Nicu Covaci are uneori probleme cu microfoniile… ;)), inventivitate si entuziasm – n-ai cum sa nu dai nota buna editiei zero. Si pentru ca au strans atatia oameni intr-un loc mai putin accesibil merita un plus organizatorii. Eu una, abia astept sa vad cine o sa fie pe afis la anu’!

 

You may also like...