Orasul minier si muntele cu aur

Toată lumea ştie şi e conştientă că orice demers economic are un tur şi un retur: o bătaie scurtă, în care un agent economic câştigă, şi o bătaie lungă, în care o comunitate trăieşte de pe urma investiţiei agentului economic.

Din punctul acesta de vedere, noi, românii, avem o gândire destul de medievală. În sensul rău, căci şi în perioada respectivă a istoriei universale a existat un investitor (un feudal de exemplu) şi un beneficiar ar protecţiei feudale (un ţăran lipit de glie). Câştigul feudalului se făcea prin munca ţăranului de pe domeniile sale. Câştigul ţăranului era protecţia civilă şi supravieţuirea socială.

Dacă în acea perioadă era destul de simplu să conduci destinele unor indivizi al căror singur scop în viaţă era prinderea zilei de mâine, în epoca modernă, când a apărut industria şi vechiul rob de altădată a devenit salariat, cu datorii la stat şi cu capacitate de consum comercial, viaţa omenirii a luat turnura capitalismului: puteai să investeşti cu banii de la ciorap.

Ca să dezvolţi o comunitate pe baze capitaliste trebuie să-ţi asumi destinul celor care prestează pentru tine. Tu le asiguri ziua de mâine, ei îţi asigură profitul de azi. Un fel de “Tata cântă pe tractor/ Mama cozonaci ne face”, doar că idilicul cântecului se întâlneşte, în viaţa reală, de multe ori, cu grotescul situaţiilor în care o comunitate tinde să se stingă din lipsa locurilor de muncă generate de agentul economic (care poate fi şi statul, dar nu cel de azi).

Când ai în mână un munte care şade pe un cufăr cu aur, iar comunitatea din jurul lui păleşte de greutăţile vremii şi-şi strămută destinele spre zori mai cu folos înseamnă că acolo există ori o mare problemă de concurenţă ori o crâncenă doză de indiferentism etnic, care roade rădăcina ethosului local şi-l dezmoşteneşte de valorile lui istorice. Căci ce valori poţi promova când eşti atât de sărac că nu ai după ce bea apă?

Nu ştiu cum e să conduci destinele unor oameni care îşi doresc să MUNCEASCĂ, să trăiască, să dea copiilor lor o şansă spre o viaţă mai bună. Există însă un proiect care a intrat şi în lumea virtuală şi care a oferit utilizatorilor de facebook ocazia să vadă şi să încerce la un nivel virtual şi, desigur, distractiv şi relaxant, să conducă spre realizare frâiele unei comunităţi miniere. În comunitatea unde vrea să se dezvolte acest proiect for real, mina e cam singura şansă de ieşire la mal a zonei, pentru că aşa a fost de ani mulţi şi pentru că, de-o vreme, viitorul oamenilor zace sub câteva mormane de hârtii şi întrebări.

Jucând Oraşul Minier, am impresia că asist la naşterea unei lumi cu o şansă în plus. Ştiu că sunt o mie de întrebări (dar şi o mie de răspunsuri pentru cei care vor să le audă) legate de exploatarea minieră şi de folosul ei pentru o comunitate (ca în cazul Apusenilor). Jocul ăsta te ajută să înţelegi rolul pe care-l are acest tip de muncă în dezvoltarea unui sat/oraş/zonă etnică. În inima muntelui nu poţi ridica zgârie nori, dar poţi ajuta o comunitate să reînvie dându-i posibilitatea să facă ce ştie mai bine (şi ce a făcut de 2000 de ani încoace): să lucreze în industria mineritului, acolo unde muntele poartă în pântece atâtea podoabe.

Îmi place Oraşul Minier de pe facebook. Îmi place să văd cum am creat o lume virtuală în care mineritul e un mod de viaţă (aşa cum pentru cei din mărginimea Sibiului, spre exemplu, oieritul e axis mundi). O să continui să-l dezvolt până când voi avea un oraş cu bunăstare în toată regula. Doar pentru a scruta posibilitatea unei noi perspective asupra situaţiei din Apuseni.

Cine ştie, poate că din virtual situaţia va coborî, într-un sfârşit, în real…

You may also like...