Perioada de proba

People may doubt what you say, but they will believe what you do.’

Lewis Cass, politician, 1782-1866

‘Oamenii se pot indoi de ce spui, dar vor crede ceea ce faci.’

Procesul de recrutare nu se incheie atunci cand ti se ofera si accepti un job, ci numai dupa ce treci de perioada de proba si esti confirmat pe post. Conform legii, perioada de proba (art. 31 din Codul Muncii) nu poate depasi 30 de zile pentru functiile de executie sau 90 de zile pentru functiile de conducere. Exista unele exceptii, precum persoanele handicapate (maximum 30 de zile), muncitorii necalificati (maximum 5 zile) sau absolventii institutiilor de invatamant la debutul lor in profesie (maximum 6 luni), dar nu ne vom ocupa de acestea aici.

Daca angajatorul considera ca nu corespunzi din punct de vedere profesional pentru postul respectiv, oricand, pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba acesta poate sa renunte la tine printr-o simpla notificare scrisa, fara a fi nevoie de nici o justificare, chiar daca exista ipoteza ca motivul real al concedierii in perioada de proba este altul decat necorespunderea profesionala.

Din acest motiv este foarte important ca in timpul perioadei de proba sa nu oferi nici un motiv sefilor sau colegilor sa fie nemultumiti de tine. Iar daca iti doresti cu adevarat sa ai un job de vis si o cariera de succes, atunci asigura-te ca nu doar in perioada de proba, ci permanent le vei oferi acestora numai motive sa fie multumiti de tine. Asta nu inseamna sa fii servil si sa accepti orice fel de compromisuri, ci din contra, asta inseamna sa fii integru, entuziast, ferm, energic, hotarat, muncitor, implicat, loial, devotat, cinstit si sincer. Dar sa fii intotdeauna diplomat.

Nu intotdeauna prima impresie pe care ti-o faci despre un coleg nou reprezinta caracterul real al acestuia. Chiar daca nu au nici o intentie rea, oamenii instinctiv au tendinta sa mascheze anumite lucruri si sa nu deconspire adevaratul eu. Nu suntem toti fini psihologi pentru a putea citi personalitatea si caracterul unui om de la primele intalniri cu acesta, de aceea este de preferat sa fii prudent si diplomat in relatia cu noii colegi, abordand in acelasi timp o atitudine deschisa, sincera, amiabila.

Conditii de munca optime inseamna nu doar niste obiecte, ci si o atmosfera de lucru placuta, iar crearea si intretinerea unui mediu de lucru placut depinde si de tine. Nu refuza niciodata sarcinile care ti se aloca si nu refuza niciodata sa oferi ajutorul unui coleg care ti-l solicita. Ajuta-ti intotdeauna noii colegi, chiar daca ai impresia ca aceste activitati nu au legatura cu atributiunile tale oficiale din fisa postului. Dupa un timp vei invata sa deosebesti activitatile importante de cele neesentiale si vei putea refuza politicos astfel de rugaminti, daca este cazul. Dar deocamdata este mai important sa ajuti si sa fii ajutat.

Nu ezita sa soliciti suportul colegilor cand ai de indeplinit sarcini noi si mai ales solicita intotdeauna toate informatiile de care ai nevoie pentru a-ti putea atinge obiectivele. La inceput nu doar ca nu vei fi considerat incompetent daca soliciti informatii si suport in realizarea proiectelor, ci din contra, aceasta atitudine va dovedi ca esti implicat, devotat si ca doresti sa inveti cat mai multe si cat mai repede pentru a contribui la succesul departamentului sau al companiei.

Retine ca perioada de proba, de acomodare poate sa fie o perioada critica, atat pentru jobul curent, cat si pentru cariera.

You may also like...