Poemul zilei – Batranii ingeri

Bătrânii îngeri…
Iar mi-au arat grădina
Cu plugul greu pe umeri
Ei semănau lumina
Din mine.
*
Prea multe răni
Le ustura obrazul
Dar nu plângeau,
Ci-şi aşteptau răgazul
Cuminţi.

Cotoarele de aripi
Se mai mişcau a zboruri
Pierdutele visări…
Şi veşnicele doruri
De cer umpleau
Pământul.
Şi-n ochii lor de flăcări
Mai aspru-i chinuia
Nu rănile, nici truda
Ci cântul
Şi cuvântul
Ne-îngeresc
Din ei.
*
Eu îi priveam.
Şi dintr-o dată
Mai îngeresc ca niciodată
Mi se făcuse dor de Paradis
Dar nu ştiam aievea
De e vreun gând nemernic
Ori e vreun vis aiurea
Mai fericit ca mine
Sau poate chiar
Mai trist.
*
Prea omenesc eram
Cu visuri prea-ndrăzneţe.

Pleoapele răzleţe
Mi le-a deschis cu mâna
Un înger blând
Cu hainele curate
Şi albe
Ca lumina.
M-a dus în câmp
Şi pe ogorul reavăn
Nu era nici un înger
Să-mi semene grădina.
*
Mi-am înţeles visarea…
Şi gândul din neştire
Prea om sunt lângă îngeri
Şi-n suflet port cu mine
Prea multă omenire.
*
Aş mai putea acuma
Să strig, să scriu, să cânt
Să rup din mine patimi
La gură de mormânt
Dar mai rămân în lume…
Să-mi mai visez grădina
Ce-i tainic semănată
De-arhangheli
Cu lumina!
*
Adio îngeri tineri
Cu creştetul prea sfânt
În taină, printre vise
Cu ochii-ntinşi spre ceruri
Eu mă opresc acasă
Eu îmi rămân…
Pământ.

You may also like...