Poporul din garsoniera

Scriu aceste rânduri cu durere în taste şi cu un imens regret că trăiesc într-o ţară căreia i s-a dat dreptul, prin lege, să poată vota amfitrioni din elitele prostiei.

Suntem la fund. Am ajuns în punctul cel mai roşu al behăielii ca neam, marşant al indolenţei propulsate de injectoarele unei mentalităţi cultivate de televizor, crescute cu apă neagră, scoasă din fosa septică a OTV-ului şi deversată nu altundeva decât în gurile şi-aşa urât mirositoare ale tolăniţilor pe canapea, care sorb şi acum poveştile Elodiei, episodul +infinit.

Oameni maturi fiind şi aşa-zis responsabili, deţinem, cu onor, în coteţul intra şi extra-carpatic, mii de capi de familii care conduc destinele unor copii derutaţi şi ale unor femei resemnate cu doza de bere într-o mână, având post de sceptru patriarhal, şi cu telecomanda în cealaltă, zapand prin meandrele unui concret cufurit, chicios-artificial şi orb.

Mentalitatea românului otevist poate fi comparată cu interioarele palatelor ţigăneşti: o adunătură de culori şi obiecte combinate în cel mai stupid şi urât mod posibil, forme trasate cu târnăcopul, peisaje pictate de artişti beţi de lipsa totală de simţ al artei, teracote-monoliţi, în culori cafea-cu-lapte-căcăniu, paturi imense, cât burduhanele proprietarilor, inimi de aur pe tavan, în simetrie cu dinţii lor-avere.

Ei, românul educat noaptea de seriale nesfârşite cu crime odioase, cu infami şi scursuri, cu vrăjitoare şi posedat-crizaţi, cu sondaje-întrebări din oala fără fund a stupizeniei, a votat. Şi a votat stupizenia. Cum a putut avea atâta influenţă şi forţă de convingere un bogătaş strâmb, care a avut bani de-o garsonieră, o cameră video şi un operator nu voi putea înţelege niciodată.

Votul otevist n-a fost refulare şi resentiment faţă de PDL sau USL. A fost o alegere liberă şi convinsă a individului cu creierul spălat în rufe murdare. Tovarăşii – nu neapărat părtaşi ai ecranului burduşit, pe care se întinde şi se scurge, fără dram de estetică, miasma alarmistă – ai unui om care nu prezintă nici cea mai uşoară urmă de prestanţă politică, ai unui om care şi-a introdus propriul nume în denumirea partidului, mai ceva ca Ceauşescu, care a avut, totuşi, respectul de a păstra corect numele PCR-ului, au acum balanţa şi controlul consiliilor locale şi judeţene din ţară.

Să mă înţelegeţi, eu nu le contest strategia, ci asocierea. Oamenii ăştia vor purta pata televiziunii de garsonieră cât vor trăi. Din fericire!

You may also like...