S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Naţional de Teatru

În mod obişnuit, teatrele bucureştene sunt pline la aproape fiecare spectacol. O săptămână pe an, însă, situația se amplifică, biletele se vând aproape instantaneu, sălile se umplu până la refuz, lumea stă pe trepte şi se aplaudă şi mai mult decât de obicei (meteahnă veche a bucureştenilor, aplaudatul în exces) – asta e perioada Festivalului Naţional de Teatru.

Mediafax anunţă că s-au pus în vânzare biletele pentru ediţia din acest an a FNT, o ediţie cu buget restrâns, de criză. Festivalul va avea loc între 31 octombrie şi 8 noiembrie, biletele fiind disponibile la teatrele ce găzduiesc evenimentul, urmând ca din această săptămână să se găsească şi pe site-ul bilete.ro. Preţurile variază între 21,2 lei şi 63,6 lei, existând şi tichete cu preţ redus, cu o valoare medie de 17,85 lei.

La această ediţie, FNT va avea câteva secţiuni speciale – Ionesco Event (o serie de spectacole şi evenimente dedicate lui Eugen Ionesco), Opera Revival (spectacole de operă semnate de regizori de teatru) şi Nocturnele FNT (11 filme despre personalităţi din lumea teatrului).

Printre spectacolele-vedetă ale FNT 2015 se numără Casa Zoikăi, de Mihail Bulgakov, în regia lui Alexandru Tocilescu, cele două puneri în scenă ale piesei lui Eugen Ionesco, Cântăreaţa Cheală, regizate de Tompa Gabor şi Alexandru Dabija, Epopeea lui Ghilgamesh, în regia lui Dragoş Galgoţiu, Ioana şi focul, de Matei Vişniec, regizat de Cătălina Buzoianu, Lear, de William Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban, Lucia Patinează, de Laura Sintija Cerniauskaite, regizat de Radu Afrim, Psihoză 4:48, de Sarah Kane, regizat de Mihai Mănuțiu, Poveste de iarnă, după William Shakespeare, în regia lui Alexander Hausvater și Trei Surori, de A.P. Cehov, în regia lui Tompa Gabor.

Programul complet al Festivalului Național de Teatru 2015 poate fi găsit pe site-ul oficial al evenimentului.

smart guess: Așa cum ziceam, biletele la FNT au tendința de a se vinde extrem de repede. Dacă sunteți, deci, amatori de teatru, sunt câteva piese în program ce nu prea ar trebui ratate. Având în vedere că spectacolele cele mai bune sunt în țară și nu în Capitală, cam asta ar fi singura ocazie a bucureștenilor să vadă ”crema” teatrală a României. Enjoy!

 

You may also like...