Teapa italiana se serveste la farfurie

Mi-e lehamite de generalizari insa imi plac statisticile. Asta ca sa va explic ca ceea ce urmeaza nu este nici pe departe un: „italienii fac cutare si cutare lucru“, ci mai degraba un: „in Italia se intimpla foarte des sa …“

Oricit de pasionati am fi de arta, cultura, istorie, biserici, catedrale, muzee, toate italiene, dupa citeva ore de umblat prin Roma, Florenta sau orice oras pe care il vizitezi, ochii incep instinctiv sa se uite dupa un restaurant – suntem in Italia asa ca ar merge mai degraba sa ne uitam dupa  o trattoria, osteria, ristorante … Si nu numai ghioraitul matelor ar fi cauza; pentru multi dintre noi interesul pentru savorile locului este cel putin la fel de puternic ca cel pentru Caravaggio sau Michelangelo. Eu, de pilda, ma numar printre cei ce vor sa cunoasca locurile prin care se plimba si prin prisma … gustului.

Insa de-a lungul timpului am ajuns sa cunosc cat de cat „Italia culinara“ mai degraba prin restaurantele imprastiate aiurea prin lume decat atunci cind s-a intimplat sa fiu in vizita chiar in Italia. Pentru ca atunci cand am facut-o, dezamagirea a fost mare! Prima data mi-am zis ca am avut ghinion, a doua oara ca sunt o fraiera si nu stiu sa aleg, a treia oara nu mai tin minte ce motiv am nascocit doar-doar mai mentin in picioare mitul bucatariei italiene. Insa intre timp mi-am format o parere pe care va invit din toata inima  sa mi-o desfiintati, sa mi-o calcati in picioare, ce mai incolo-incoace, sa-mi spuneti ca gresesc: daca te-apuca foamea intr-o zona turistica si ai pretentia la mai mult decit o „pizza by slice“ sau un „panini“ cumparat de la indienii ce au impinzit Roma, de exemplu, cu chioscurile lor ambulante, atunci pregateste-te pentru scump, putin, prost. Cu „SAU“, dar foarte probabil cu „SI“ intre ele. Am incercat locuri simple, fara mari pretentii, gen „pizza & pasta“, am incercat carciumi care ar fi vrut sa iasa in evidenta printr-un specific local cum a fost o aventura intr-o bodega ce se revendica a fi siciliana – totul nu a facut decat sa-mi confirme parerea de mai sus. Sa va spun in primul rand ca mai peste tot exista ceea ce se cheama „coperto“, adica iti place – nu-ti place, daca te-ai asezat la masa ai platit cam 2€ de caciula. OK, sa zicem ca daca stii asta de la bun inceput poti accepta … vorba ciobanului: „When in Rome, do as Romans do“. Si te consolezi cu faptul ca nici in America nu te ridici de la masa fara sa lasi vreo 15% tip. Dar pe ainga asta mai costa uneori si cosuletul de paine. Cu pasta sau pizza???!!… Apoi, daca credeati ca  asa numitul „coperto“ reprezinta serviciul chelnerului ei bine v-ati inselat! Unele restaurante mai italienesti decat altele  baga si un „servizio“ in nota de plata de la urma. Pentru chelner! Si uite asa poti constata ca ti-au zburat vreo 10€ din buzunar la o nota de plata de 2 persoane doar pentru ca … te-a pus naiba sa ti se faca foame in Italia!

Credeati ca asta e tot? Nu! Surpriza surprizelor acum vine: poti cere una si sa iti vina altceva, asa, cum mici/mari modificari! Pomeneam mai sus de o bodega ce iesea un pas in fata altora prin profilul sicilian pe care-l anunta. Turisti dornici sa savuram bunatati locale, ne oprim asupra unui ton facut in cuptor cu niste capere, scoici si alte condimente speciale. Auzisem, ca tot omul de Nasu’ de Mafia dar sa isi bage coada Mafia si in bietul meu ton, la asta nu ma asteptam!? Cum altfel sa imi explic faptul ca pestele cu pricina s-a prezentat in farfurie fara ingredientele din Menu! Nedumerire mare! Intrebam:“ Care-i treaba? S-a schimbat reteta in ultimele 10 minute?“ Lamuririle vin si sunt penibile pana la cer: ca a fost weekend, ca nu au avut de unde sa se aprovizioneze, ca lor le place sa fie totul proaspat … si cate si mai cate… Totul spus cu seninatate de parca toate amanuntele alea ar fi avut vreo importanta pentru clientul infometat si dornic de savori siciliene …

You may also like...