In vizita la Hanul Berarilor

Este vorba de fosta Casa Bucur aflata pe Splai, cam in spatele Tribunalului. Aici cam aceeasi faza cu apa: spun si de apa odata cu comanda, se intoarce chelnerul aducindu-ne comanda si confuz, intreaba: Mi-a zis patronul sa va intreb la ce va trebuie apa, ca el nu are voie sa va dea apa de la robinet sa nu cumva sa va imbolnaviti! Aici mi-a picat mie fisa ca este o problema generala cu acest request din partea mea. Dupa ceva explicatii in care am aratat ca mai degraba mi se intimpla ceva daca NU beau apa, a venit si mult-dorita carafa! Clarificarea finala a venit la sfirsit cind pe nota de plata am vazut si pretul unei sticle de apa minerala comandata la noi la masa: vreo 10 lei … 2€ si ceva … Pai cum naiba sa-mi dea ei mie apa gratis??

Totusi citeva cuvinte despre Hanul Berarilor. Citind putin pentru acest articol am aflat ca face parte din acelasi grup (City Grill) ca si Caru’ cu Bere. Tot asa, localul este intr-o cladire de inceput de secol XX, despre care puteti gasi detalii aici si povestea chiar mi se pare interesanta. Interiorul este superb, un hol central din care pleaca vreo 4-5 saloane locul se preteaza foarte bine nuntilor in caz ca va bate vreun gind! 🙂 Candelabre grele si arcade, tablouri si afise de epoca, mozaic pe jos, totul dind o nota eleganta locului.

Meniul este foarte bogat si evident, traditional romanesc. Asta neinsemnind numai vestita ceafa de porc cu cartofi prajiti si telemea rasa cum gresit cred multe circiumi care pretind ca au meniu romanesc. Cam tot ce vrei de la salata de vinete si fasole batuta, pina la sarmale, ardei umpluti, rata pe varza si deserturi gen papanasi si clatite. Spre deosebire insa de Caru’ cu Bere absolut tot ce am gustat a fost delicios! Salata de vinete nu era zapacita cu mixerul, nu era inundata in maioneza cum am vazut ca se practica mai nou, simteai vinata si un pic de fum de la copt, zacusca si ea de adus aminte. Etalonul meu in materie de ciorbe la restaurant este ciorba de burta si cea de la Hanul Berarilor a fost mult, muuult peste ce am incercat la Caru’ cu Bere.

Eh, cam asta ar fi. Au ramas cateva amintiri cu un gust interesant dar si citeva nedumeriri:

E chiar asa o mare ciudatenie ca am cerut apa de la robinet la circiuma? Adica ma gindesc ca nu m-am asezat acolo cu 2 lei in buzunar ocupind masa, stind la taclale si bind apa?! In plus tare am eu impresia ca orice unitate de alimentatie publica, cum se mai cheama locurile astea, este obligata sa dea apa chioara la cerere. Ce spuneti?

Nu prea inteleg care-i faza cu aceste restaurante care vor sa stoarca si ultimele picaturi din ideea asta de “de demult” si isi baga tot soiul de cuvinte in nume gen han, car, berarie, haiduci etc. Dar cind intri acolo, cum e cazul atit pentru Caru cu bere cit si pentru Hanul Berarilor, nu e nici vorba de berarie, nici vorba de ceva rustic, ci dimpotriva, interiorul sugereaza eleganta. Eu cind ma duc intr-un loc ce se cheama Hanul Berarilor ma astept sa vad hangite … cam ceva de genul asta:

You may also like...