Winnie the Pooh revine în librării

Atunci când e nevoie de bani, se găsesc mijloace ceva mai imorale şi neruşinate pentru a face rost de ei. Cam asta e şi concluzia la care au ajuns cei de la Trustees of the Pooh Propertie, compania care deţine drepturile de autor pentru seria de poveşti ce îl au ca erou pe celebrul ursuleţ Winnie the Pooh. Astfel, potrivit Cotidianul, aceştia şi-au dat acordul pentru publicarea primei continuări autorizate a cărţilor scrise de A. A. Milne în anii ’20.

Varianta din 2015 a aventurilor ursului pasionat de miere (puţin spus „pasionat”, ştiu) este scrisă de David Benedictus şi poartă numele de Întoarcerea la pădurea de o sută de pogoane. Pe lângă vechile personaje, cartea introduce şi un nou locuitor al pădurii – Vidra Lottie. Benedictus a declarat că a fost foarte atent să păstreze spiritul, tonul şi limbajul poveştilor originale.

În Marea Britanie, Winnie the Pooh este o „comoară naţională”, după cum declară Michael Brown, preşedintele Trustees of the Pooh Propertie. Manuscrisele sunt păstrate la Cambridge, iar Biblioteca Britanică deţine scrisori de-ale lui Milne şi mici figurine cu personajele cărţilor sale.

Întoarcerea la pădurea de o sută de pogoane va apărea astăzi în Marea Britanie şi va fi tradusă în peste 50 de limbi.

smart guess: Winnie the Pooh a fost unul dintre personajele copilăriei mele. Întotdeauna m-au fascinat aventurile lui şi sunt aproape convins că aş citi şi acum cărţile lui A. A. Milne cu la fel de multă plăcere. Aşa că, în aceste condiţii, o continuare nescrisă de acesta îmi creează o reacţie instictivă de respingere. Oricât de bună ar fi o formaţie tribut, atâta timp cât nu asculţi originalul, asculţi degeaba.

 

You may also like...