Zona Metropolitana Resita

Vineri, la Resita, a avut loc o intalnire a unor primari pentru a discuta despre oportunitatea infintarii unei zone metropolitane in jurul Resitei. Pe langa primarul municipiului Resita au mai participat primarii localităţilor Bocşa, Caraşova, Lupac, Ocna de Fier, Târnova şi Văliug. In acest proiect au mai fost cuprinse si comunele Brebu Nou, Dognecea şi Ezeriş,

„Conform Legii nr. 351/2001, municipiile reşedinţă de judeţ au dreptul să înfiinţeze zone metropolitane, prin asocierea, într-un parteneriat voluntar, cu alte unităţi administrativ-teritoriale de bază. De asemenea, în zona metropolitană pot fi cuprinse localităţi aflate la distanţe de până la 30 de km faţă de municipiu”, a declarat primarul Reşiţei.

Potrivit conducerii administrative a orasului, Resita ar fi trebuit sa fie inclusa, inca din 2008, in categoria polilor urbani de dezvoltare, alaturi de alte doua orase din Regiunea Vest, Arad si Deva dar pentru ca nu a fost inclusa, acum se încearcă o compensare a acestei situaţii, prin crearea unei zone metropolitane.

Prin înfiinţarea acestei zone metropolitane, se presupune ca administraţiile asociate vor putea accesa fonduri şi dezvolta proiecte mult mai uşor, atât în comun, cât şi pentru fiecare unitatea administrativ-teritorială în parte, fără a-şi pierde autonomia locală.

You may also like...